Eu sunt Tanța, am 62 de ani și sunt din Arad. Toată lumea mă știe drept "Tanti Tanța" și îmi place să mi se spună așa. Toată viața mea am stat acasă ca să am grijă de gospodărie și de copii. Am avut o viață grea, dar frumoasă. Am avut o familie numeroasă, cu șapte copii, și am avut grijă de toți ca de ochii din cap. Acum, copiii mei sunt mari și au plecat de acasă, soțul s-a dus la cele veșnice acum 9 ani, așa că am rămas singură cuc cu o pensie de urmaș atât de mică că tot timpul a trebuit să cer ajutor copiilor. Îmi doream să merg și eu lângă soțul meu, nu îmi palce deloc să le cer, au și ei problemele lor, copii lor, facturile lor, așa că ajunsesem să plâng mai tot timpul. Copiii și vecinii mă încurajau, mă lăudau pentru gospodăria și hărnicia mea și după lungi tentative de a mă convinge am decis să îmi caut serviciu.
Dar ce să fac fără experiență și la vârsta mea? Am încercat să mă angajez ca vânzătoare, dar nu m-a vrut nimeni. Am încercat să mă angajez ca menajeră, dar nu m-a vrut nimeni. Am încercat să mă angajez ca îngrijitoare de bătrâni, dar nu m-a vrut nimeni.
Într-o zi fata cea mijlocie mi-a spus că a văzut pe internet un site care te învață să faci ceva bănuți cu ce ști și cu ce ai, și că la cât de mult îmi place mie să muncesc, la ce gospodărie țin eu, poate-poate se leagă ceva. Și așa am ajuns la Bani Extra. Am început să citesc despre ce este vorba și am luat-o de la început așa cum au sugerat: cu pauza binemeritată. Am rugat vecinii să aibă grijă de gospodărie și de grădină și am mers pe rând la toți copiii, câte una sau două săptămâni, "pe capul lor" ca să stau cu ei și mai ales cu nepoții, și cu ocazia asta să îî ajut și eu cu ceva: curățenie generală, gătit, spălat, călcat, cumpărături, plimbări, orice îmi găseam de lucru, că de stat degeaba eu nu puteam să stau. Vorba ceea, a intrat soacra-n blide! Să vedeți rugăminți și lacrimi când plecam de la ei, cu trăgeau nepoții de mine să mai rămân și cum copii îmi tot spuneau că pot să rămân la ei permanent.
Dar vacanța a fost doar vacanță, cea mai lungă din viața mea, și m-am întors la căsuța mea că tot venise toamna și mă aștepta muncă multă. Nu mai plângeam, aveam promisiuni de la copii și nepoți că vor veni mult mai des la mine în vizită și vacanță, să îmi umple casa de copii, așa cum îmi place mie să fie. Așa că, cu inima mai ușoară, am început să mă gândesc ce aș putea să fac dar mai ales ce știu să fac. Și ce știu eu să fac cel mai bine? Să gătesc. Așa că am început să fac mâncare pentru cei din jurul meu. Vecinii, prietenii, copii, toți au început să mă sune să le fac mâncare pentru că ei au servicii obositoare și program lung, ajung acasă seara târziu, obosiți și numai să gătească le mai lipsește.
Azi așa, mâine așa... până mi-am luat inima în dinți și am decis să încerc să fac mâncare pentru mai mulți oameni. Așa că am mers la primărie și am făcut demersurile necesare pentru a-mi deschide un punct gastronomic. M-au ajutat copiii cu vârf și îndesat cu banii, cu comanda afișului, cu autorizațiile necesare, dar acum sunt mândra proprietară a propriului meu punct gastronomic.
Acum am poarta larg deschisă de dimineața până seara, iar clienții vin și pleacă sătui de mâncare bună și caldă, dar mai ales gătită tradițional așa cum am învățat eu de la mama și bunica mea. Nu i-am uitat nici pe cei pe care îi ajutam cu gătitul, fac asta în continuare și tuturor le place mâncarea mea.
Mai mult, fiul cel mic, mezinul nostru, a început de jumătate de an să vină la prânz cu colegii lui de la serviciu la mine pentru a servi masa de prânz "ca la mama acasă" și să nu mai mănânce tot felul de fast-food-uri nesănătoase.
Mi-a fost sugerat să îmi fac un site de prezentare, și livrări la domiciliu, dar nu știu cum să fac asta și la vârsta mea este destul de greu pentru mine. Și asa gătesc pentru toată lumea, nu am timp să mă ocup și de un site sau de livrări. Sunt cunoscută în zonă, toată lumea știe că gătesc bine și că mâncarea mea este sănătoasă și gustoasă, așa că nu am nevoie de mai mult. Eu sunt foarte mulțumită cu ce câștig acum, și mai ales că nu mai trebuie să cer ajutor copiilor, ba dimpotrivă, eu îi ajut pe ei cu mâncarea.
Acum tot ce îmi doresc este să mă țină Dumnezeu sănătoasă și să am putere să gătesc pentru toți cei care vin la mine! Nu se compară nimic cu bucuria de a vedea oamenii mulțumiți de mâncarea mea!
Bună ziua, Tanti Tanța! Povestea dumneavoastră este cu adevărat minunată și ne bucurăm să auzim că ați reușit să vă transformați pasiunea pentru gătit într-o afacere de succes. Este minunat că ați putut să vă folosiți talentul pentru a ajuta pe alții și pentru a vă susține financiar. Vă dorim mult succes în continuare și sănătate bună pentru a putea găti pentru toți cei care vin la dumneavoastră!
Pe noi ne-a uns la suflet povestea dumneavoastră cu "vacanța" la copii și nepoți. Este minunat să vedem că ați reușit să vă bucurați de timpul petrecut cu ei și să vă ajute să vă relaxați și să vă odihniți și mai ales că ați petrecut timp de calitate cu ei. Lacrimile și regretele că plecați de la ei sunt dovada iubirii lor pentru dumneavoastră și a faptului că ați reușit să vă construiți o familie frumoasă și unită. Felicitări!