În cazul în care o dată la 3-6 luni vă vine o factură cu o valoare foarte mare la gaz sau electricitate, este posibil ca să fie factură de regularizare.
Furnizorii de utilități (gaz, electricitate, apă) emit facturi de regularizare o dată la câteva luni. Restul de facturi lunare sunt estimate pe baza consumului mediu lunar, așa-numitele facturi de regularizare. Acestea sunt ajustate la valoarea reală a consumului o dată la câteva luni prin intermediul facturilor de regularizare, deci per global plătiți cam aceeași sumă.
Totuși, la o factură de regularizare, valoarea poate fi mult mai mare sau mult mai mică decât cea a facturilor lunare. Cum se întâmplă asta? Simplu, se ia valoarea citită de pe contorul de gaz sau electricitate și se scade valoarea estimată de pe facturile lunare. Dacă valoarea citită este mai mare decât cea estimată, veți plăti diferența. Dacă valoarea citită este mai mică decât cea estimată, veți primi o sumă înapoi (pe hârtie, pentru că această sumă rămâne la furnizor drept avans pentru următoarele facturi). Aceste diferențe pot fi foarte mari, de aceea este bine să vă monitorizați consumul și să vă faceți o idee despre cât consumați lunar, dar mai ales să vă trimiteți indexul auto-citit furnizorului.
Pentru transmiterea acestui index auto-citit, consultați site-ul furnizorului sau aplicația mobilă a acestuia, precum și informațiile furnizate pe facturi. Veți afla acolo cum să transmiteți indexul auto-citit și în ce perioadă a lunii. Acesta poate fi trimis prin intermediul site-ului furnizorului, pe baza unui cont, sau prin intermediul aplicației mobile, prin SMS sau prin telefon.
Dacă trimiteți acest index, și acesta nu este vizibil greșit (mai mic decât cel anterior sau exagerat de mare), veți primi o factură care va ține cont de valoarea citită, nu cea estimată. Astfel, veți plăti doar pentru ceea ce ați consumat, nu și pentru ce a fost estimat. Această factură va fi mult mai corectă și mai balansată.
De asemenea puteți să vă monitorizați consumul și să vă faceți o idee despre cât consumați lunar, și ulterior să cereți furnizorului să vă ajusteze valorile estimate în viitor. Este posibil ca furnizorul să aibă pentru dumneavoastră valori estimate lunare prea mici pentru ceea ce consumați, și astfel să primiți facturi de regularizare mari, deoarece cele estimative vor fi mai mici.
Avantajul este că astfel veți plăti mai corect și mai echilibrat, iar facturile de regularizare vor fi foarte apropiate de cele lunare. Una este să plătiți lunar aproximativ 200 lei, și alta este să plătiți 100 lei, 50 lei și apoi 450 lei. Este mult mai greu să gestionați bugetul în acest caz și este posibil să nu aveți puși deoparte sumele de care aveți nevoie deoarece este foarte probabil că dacă nu ați plătit utilitățile la valoarea consumată, nici nu ați pus diferența de bani deoparte pentru factura de regularizare.